Monica Iancu

Monica Iancu

Monica Iancu are o experiență de peste 14 ani, având ca principale domenii de practică energia, IT&C, protecția datelor cu caracter personal și drept societar/comercial.

Experiență
martie 2017-prezent: Avocat partener, BONDOC ȘI ASOCIAȚII
Avocat partener, PeliFilip
Avocat asociat, NNDKP

Educație
2005: Master în Dreptul Afacerilor, Facultatea de Drept a Universității din București
2002: Université Paris I Panthéon – Sorbonne, Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene
2002: Licență, Facultatea de Drept a Universității din București

Limbi străine
Engleză, Franceză


Conferința Data Protection Experts

Înregistrarea video

Transcriptul

Monica Iancu: Bună ziua!

Am să încerc şi eu să fiu foarte concisă astăzi, ştiu că este deja trecut de ora prânzului şi am să mă opresc la un subiect care mie mi se pare foarte interesant, și anume modul în care se armonizează legislaţia, să spun aşa, legea specială cu legea generală. În speţă, fiind vorba aici despre legea generală, aceasta fiind legea în materia protecţiei datelor, iar legea specială la care vreau să mă refer, în mod specific, este legea în materia comunicaţiilor electronice. Deci, protecţia datelor în materie de comunicaţii electronice. Citeam de dimineaţă un fel de ”mulţumesc” ironic, adresat firmelor de avocatură de către un jurnalist, cred, care spunea că mulţumită firmelor de avocatură, companiile şi-au decimat numărul de membrii ai bazelor de date pe partea de marketing sau pe alte teme. Și, într-adevăr, a existat o mare forfotă în piaţă şi cred că îți trebuie o minte foarte clară ca să decizi dacă obţii sau nu obţii consimţământ pentru comunicaţii electronice. Și probabil că şi dumneavoastră aţi fost atacaţi în ultimele zile de numeroase cereri de reobţinere de consimţământ pentru diferite promoţii sau din partea companiilor cărora le-aţi acordat, poate, sau nu şansa să vă trimită astfel de materiale în trecut. Cum spunea şi Lucian puţin mai devreme, nu toate soluţiile care s-au adoptat în materia aceasta au fost cele mai fericite şi situaţia de la o companie la alta poate să fie, într-adevăr, foarte diferită. De aceea, acest mulţumesc adresat caselor de avocatură trebuie luat cu rezerva de rigoare, pentru că, într-adevăr, în anumite situaţii, a existat necesitatea de a se reobţine acest consimţământ. În alte situaţii, a fost o măsură de prudenţă excesivă. În alte situaţii, probabil, doar o replică a decidenţilor respectivi faţă de ceea ce se întâmplă în piaţă. Ce vreau să punctez este faptul că exista o lege care impunea consimţământul pentru comunicaţii electronice, chiar înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului, – și această lege este Legea nr. 506/ 2004 – că acest consimţământ trebuia să fie şi la momentul respectiv, deci de la momentul obţinerii sale, adică anterior Regulamentului să fie informat şi să fie obţinut în mod expres şi că existau şi alte condiţii, cum ar fi, de exemplu, faptul că era nevoie ca persoanei vizate să i se dea dreptul să se opună la prelucrarea de date în acest scop. Și atunci, concluzia care rezultă este că dacă toate aceste condiţii au fost îndeplinite, desigur că reobţinerea consimţământului, în contextul GDPR-ului, în contextul Regulamentului, nu mai era necesară. Aşadar, cum spuneam, este cumva nevoie de o minte clară, ca să distingi toate condiţiile necesare, pentru ca acest consimţământ să fi fost obţinut în mod valabil, să decizi dacă reobţinerea lui este o soluţie optimă şi, în cazul în care ai făcut acest lucru, cum spuneam, pare că foarte multe companii au făcut lucrul acesta şi din nevoia de a se pune la punct pe ultima sută de metri, fără să facă o analiză amănunţită a acestui subiect. Deci, dacă ai făcut acest lucru, cum reuşeşti să-ţi recuperezi baza de date? Aveam o informaţie din piaţă, recent, zilele acestea, din 300.000 de clienţi cărora li s-au trimis mesaje de reobţinere a consimţământului, au răspuns doar 5.000 de clienţi. Deşi, practic, suntem în primele zile, e foarte probabil că acest număr nu va creşte foarte mult în următoarele zile sau în următoarea perioadă. Sigur că vor exista reveniri şi aşa mai departe, dar efortul de a obţine consimţământul va fi foarte unul foarte mare şi, totuşi, trebuie găsite soluţii şi reanalizată situaţia, să vedem dacă, într-adevăr, această solicitare de a reobţine a consimţământul a fost una pertinentă sau nu. Cum spuneam, aceasta este o temă care mi s-a părut interesantă, pe lângă alte subiecte, unde Regulamentul solicită această armonizare, între legea specială și legea generală. Mai sunt și alte subiecte. Este un act normativ care o să ne dea foarte multă vreme de gândit, în continuare. Problemele sunt interesante, așa că, probabil, va trebui să rămânem în continuare, inclusiv în contextul acesta, în legătură și în dezbatere, ca să găsim soluții și să dezbatem probleme.

Mulțumesc foarte mult!

Leave a Reply